Vorbeam săptămâna trecută pe blog despre cum alegi dacă să înființezi un PFA sau un SRL. Venim cu informații importante în completarea subiectului, care să te ajute să ai o imagine clară rapid, legate de taxele implicate în ambele cazuri.

Dacă îți înființezi PFA

  • Plătești impozit pe venitul net (adica venit minus cheltuieli) de 10%.
  • Dacă venitul net lunar este egal cu sau depășește salariul minim pe economie (2300 lei în 2021), plătești contribuțiile sociale calculate la salariul minim pe economie (contribuțiile pentru anul 2021 sunt: pensie 25% și sănătate 10%).
  • Poți scoate banii din firmă oricând, fără să plătești impozit
  • Contabilitatea este destul de simplă și se depune o singură declarație pe an (declarația unică). Este indicat sa apelezi la un contabil, oricat de simplu pare la inceput, pe masura ce activitatea ia amploare este posibil sa omiti anumite documente.

Daca îți înființezi un SRL

  • Plătești impozit pe venit (adica pe cifra de afaceri) de 1% dacă ai cel puțin un angajat și 3% dacă nu ai niciun angajat.
  • Plătești impozit pe profit (adica venit minus cheltuieli) de 16% abia atunci când ai o cifră de afaceri de 1.000.000 EUR/an.
  • Poți fi angajat la tine în firmă (și plătești astfel contribuțiile sociale, de sănătate, etc.), însă acest lucru nu este obligatoriu.
  • Profitul obținut il poti scoate din firmă trimestrial sau anual. Profitul distribuit asociaților se impozitează cu 5%.
  • Ai nevoie de un contabil care să țină evidența veniturilor și cheltuielilor, salariaților, și care să întocmească și să depună declarațiile fiscale.

Așa cum îți recomandăm mereu, asigură-te în primul rând că ești foarte bine informat, înainte de lua orice decizie.